Fericirea stă ascunsă în cel mai nebănuit loc

Mic ghid de ne-călătorie pentru exploratori

Fericirea. Acest pic de rai pe care il dorim sa se coboare in vietile noastre ca o stare de gratie divina. Cu mai mult sau mai putin efort toti ne aventuram in cautarea ei; pornim inarmati cu speranta si credinta ca doua sabii menite sa indeparteze orice obstacol va sta vreodata in obtinerii acestei suave si imbatatoare stari. Unii calatori ai acestui drum sunt cei din categoria celor ce stiu sigur cum acesta, fericirea trebuie sa arate, nu au nici o indoiala ca-i vor recunoaste chipul atunci cand se va ivi in cale. Ei sunt cei ce vad doar inainte, doar telul propus, sunt voiajori pentru care calatoria este planificata perfect iar scopul descinderii este doar atingerea destinatiei. Odata obtinut obiectivul, acest calator isi va fi gasit Fericirea; dar de indata ce acesta devine un obiectiv incheiat, mirajul promis dispare si drumetul se va gasi iar in situatia de inceput: in cautarea Fericirii. De data acesta el va porni la drum crezand ca va sti mult mai bine ce vrea sa gaseasca si nu se va mai lasa pacalit de false fericiri ce se scurg printre degete precum nispul. Si iata-l din nou pe drum, inarmat cu aceleasi sperante si poate acelasi credinte...Acest tip de calator este ceea ce voi denumi „Cautatorul de comori”- el este cel ce pleaca in cautarea unui tezaur ascuns, de care a auzit candva si pe care a ajuns sa creada ca este ceea ce viata sa are nevoie pentru a fi implinita. Alti calatori ai aceluiasi drum, insa, nu sunt atat de elucidati in ceea ce priveste destinatia si pornesc pur si simplu. Ei nu cunosc bine directia spre care ar dori sa mearga si par ca au plecat in necunoscut fara o harta. Stiti, o harta ca acelea pe care le vedem in ilustratiile cartilor cu povesti despre comori ascunse. Acestia sunt ceea ce eu denumesc „Ratacitorii”, sunt categoria de calatori care pornesc la drum nemultumiti de viata pe care o duc in prezent si au ca motto „oriunde si orice este mai bine ca acasa”. Iar aceasta premisa de pornire nu necesita nici macar o tinta precisa a calatoriei, pentru ca oriunde s-ar afla in alta parte decat acasa este considerat mai desirabil, mai aproape de Fericire. Si asa deci, pornesc in calatorie: fara un plan si fara o harta. Spre deosebire de Cautatorii de comori, acestia nu au credinta si nici speranta atat de ferma ca vor stii vreodata ce insemana sa fii fericit, dar ei stiu, insa, ce inseamna micile fericiri. Sunt mici intamplari pe care Ratacitorul le intalneste in drumul sau si de care decide sa se bucure, nu au acelasi gust ca fericirea catre care a pornit dar pentu ca el nu are nici cea mai vaga idee cum ar trebuie sa se simta Fericirea, se multumeste cu ceea ce ii rasare in cale si apoi pleca mai departe, din nou, fara o tinta, sperand ca soarta ii va fi lasat o alta mica fericire pe drum. Acesti calatori sunt cei ce in permanenta cauta, sunt vesnic in cautarea unei situatii aproape ideale si atat de abstracte pe care nici ei nu o pot defini. Ceea ce este interesant la aceste doua categorii de exploratori este ca nici unul, nici celalalt nu reuseste sa se declare fericit, ei sunt, de fapt, doar pe drumul cautarii Fericirii. Ambii par sa fie amagiti de promisiunea unei comori magice ascunse undeva, departe de ei. Ambii sunt imbatati de mirajul unei mic Rai si pare ca le scapa ceva. Despre acest „ceva” vom discuta astazi.

Voi incepe prin a va indemna sa meditati asupra urmatoarei intrebari: daca fericirea este ceva pentru care noi trebuie sa facem efort sa o obtinem atunci cum se explica faptul ca sunt persoane care se declara fericite in situatii ca: lipsuri materiale, boala, singuratate, esecuri in incercarile de a-si imbunati viata etc ? Ce anume determina pe acesti oameni sa declare ca traiesc Fericirea?

Ca un mic joc ad-hoc o sa va intreb: ce ati alege o vacanta la munte sau una la mare? Indiferent ce ati ales, va voi spune acum ca o veti primi tocmai pe cealalta, pe cea care nu ati ales-o. Hmm...Ce simtiti acum? Ati dorit ceva, ba chiar mai mult, ati si exprimat ceea ce doreati si totusi nu ati obtinut. Clar asta pare sa fie un exemplu de ceea ce NU este fericire. Si totusi ambele vacante oferite sunt frumoase, ambele sunt escapade in mijlocul naturii departe de orice problema cotidiana si cu potential de a creea nenumarate instantanee fotografice pe care le veti impartasi ulterior cu prietenii. Si totusi de ce varianta mai putin dezirabila, cea oferita, nu a putut modela un zambet de incantare pe chipul vostru?

Traim intr-o societate in care orice produs de pe piata vine in mai mult de o varianta. A decide ce culoare, brand, forma, gust, miros etc. dorim sa alegem este un lucru cu care convietuim zi de zi. Pare sa fie gandit ca un paradis dar in realitate procesul decizional la care suntem supusi in fata acestui bombardament flamboiant de oferte este unul care provoaca distress semnificativ. Acest efect, bizar in aparenta, este cunoscut in psihologie drept „paradoxul decizional”, astfel cu cat avem mai multe variante din care sa alegem cu atat va inhiba procesul decizional iar individul va experimenta mai multa confuzie si nemultumire fata de varianta aleasa. Asta tradus in viata noastra zilnica se concretizeaza in vaga impresie ca puteam alege mai bine, ca optiunile ramase puteau fi mult mai satisfacatoare decat cea pentru care am optat, iar daca ne vom avanta si mai mult pe acesta cale a regretelor putem ajunge chiar la sentimentul de autoinvinovatire. Amintiti-va doar de cate ori nu ati ajuns acasa si v-ati gandit ca poate celalalta varianta de culoare, gust etc ar fi fost mult mai buna si ca alegand doar una dintre ele ati pierdut experienta de a va bucura de celelalte optiuni. Iar apoi cand ne reintoarcem in magazin deja stim ca vrem mai mult si deci decizia va fi si mai complicata, pentru ca acum nu numai ca stim si mai bine ce vrem dar ne si asteptam sa gasim acel produs disponibil in rafturi pentru noi. Si iata cum, fara sa ne dam seama, suntem deja in cursa pentru a gasi produsul ideal, care ne poate satisface gusturile pe deplin si cel mai probabil, nimic mai jos de „perfectiunea” acestuia nu ne va mai multumi. Mintea noastra va deveni din ce in ce mai lacoma si mai sfidatoare: nu orice ne poate multumi pe noi ! Iar langa creierul antrenat sa gaseasca cea mai satisfacatoare optiune ii se va altura si Ego-ul care va sopti seducator in urechi: nu trebuie sa te multumesti cu ceea ce ai, trebuie sa ai mai mult si mai mult...

Iar in acest caz nu am facut referire decat la un banal proces decizional pe care il efectuam intr-un magazin, dar imaginati-va acum ce se intampla cand suntem in fata unor decizii mult mai complexe, care ne vor afecta cursul vietii. Doar rememorati cum a fost cand a trebuit sa optati intre mai multe oferte de job sau mai multe variante de scoli unde sa va inscrieti copilul; o data decizia facuta insemna ca ati afirmat in fata voastra insiva ca aceasta este cea mai buna optiune iar numai anticipara unui posibil esec va face sa simtiti frica si nemultumire. In societatea moderna este adanc inradacinat in mintea fiecaruia: faptul ca a te bucura de ce ai este apanajul celui slab, iar oamenii realizati si fericiti sunt aceia care intodeauna alearga mereu dupa vreun tel inalt. Daca cineva declara ca este fericit este imediat inconjurat de intrebari aluzive menite sa strecoare indoiala in inima celui intervievat. Si atunci, calatorul porneste, din nou, nemultumit, pe drumul comorii ascunse pe care gresit crezuse ca o poseda. Din nou isi pune rucsacul si bocancii de drumetie si porneste cu inima plina de speranta amara catre locul unde sta ascunsa comoara numita Fericire.

Biochimistul Matthieu Ricard care a ales sa devina calugar budist este cunoscut drept “cel mai fericit om de pe pamant”. Conform studiului efectuat de neurologul Richard Davidson la Universitatea din Wisconsin, creierul calugarul Ricard prezinta o capacitate de a experimenta fericirea iesita din comun, producand un nivel al undelor cerebrale gamma nemaiintalnit. El nu este un om care traieste in bogatie materiala, ci isi duce viata intr-o chilie din Tibet iar uneori chiar sub cerul liber. El a refuzat sa fie un vanator al acestei comori. De ce – pentru simplu fapt ca el stie ca Fericirea este ceva ce in mod natural posedam deja, este o capacitate innascuta a creierului de a o genera. Iar cauza pierderii ei este tocmai aceasta iluzie adanc sadita in mintile noastre, acesta calatorie in care ne surprindem adesea ca am pornit. Plecam de la ideea ca nu o detinem iar atunci cand nu ne simtim fericiti credem ca acest fapt este cauzat de o lipsa. Confuzia pe care o facem adesea este sa umplem acest spatiu gol pe care il resimtim cu ceva, orice, numai sa fie din nou plin. Cand de fapt ar fi indicat sa ne preocupe ce anume genereaza acest sentimentul de lipsa/gol. Si pot sa va spun ca, in mod paradoxal, ceea ce produce aceasta senzatie de neimplinire nu este o lipsa, ci este rezultatul unui program pe care creierul vostru a fost invatat sa il ruleze de cand erati mici. In primul rand trebuie sa stiti ca mintea umana este construita in jurul pilonului sau principal: indentificarea si rezolvarea de probleme – astfel incat in mod natural creierul va va informa in permanenta in legatura cu lipsurile pe care le sesizeaza in viata voastra. Intotdeauna veti stii ca aveti nevoi si intotdeauna creierul nostru va incerca sa gasesca cele mai bune solutii pentu a ne face viata mai comfortabila. Problema in acest caz apare in momentul in care societatea ne induce ideea ca nu putem fi fericiti decat daca vom satisface cat mai multe din aceste nevoi. Spre exemplu – nu avem inca o casa si simtim acest lucru ca devine din ce in ce mai mult o necesitate, creierul ne spune ca ar fi momentul sa rezolvam si acest aspect al vietii noastre; ceea ce ne face nefericiti insa, nu este acesta lipsa ei ci faptul ca este specificat in societatea noastra, ca un om de o anumita etate, nu poate fi fericit daca nu ar o casa. Iar, dupa cum banuiti deja, odata satisfacuta acesta nevoie creierul va indentifica o alta si apoi o alta s.a.m.d. iar noi vom relua cuminti acelasi proces, acelasi drum batut de noi nu cu mult inainte. De aceea am ales sa denumesc drumul catre Fericire o "ne-calatorie", pentru ca ea deja exista in si langa noi chiar si in momentul in care cititi aceste randuri. Fericirea este o capacitate innascuta a fiecaruia din noi, este daca vreti, ca un intrerupator pe care il avem instalat in creier – noi suntem cei care decidem cand dorim sa deshidem sau sa inchidem butonul cu Fericire. Psihlogul Dan Gilbert afirma in studiile sale ca fericirea reprezinta capacitatea fiecaruia de a se adapta si de a vedea conditiile curente ca fiind satisfacatoare. In completarea acestei idei a autorului D. Gilbert voi adauga ceea ce Matthieu Ricard a decoperit si ceea ce odata descoperit l-a transformat in “cel mai fericit om de pe pamant”: re-educarea creierului. Altfel spus, devenind mai recunoscatori si mai empatici oferim creierului nostru un nou tipar de a gandi, il invatam sa se concetreze pe jumatatea plina a paharului si sa nu mai puna semn de egal intre nevoie si nefericire. Iar daca se poate afirma ca secretul fericirii exista atunci poate ca la acest fapt se refera.

Sa aveti minti capabile sa va bucure, va doresc !